Seminar RSCL – ”NOI PERSPECTIVE ÎN ARBITRAJ”

Seminar RSCL – ”NOI PERSPECTIVE ÎN ARBITRAJ”

Importanța arbitrajului şi utilitatea acestui mod alternativ de soluţionare a litigiilor sunt indiscutabile, aducând beneficii directe şi substanţiale mediului de afaceri.

Cum poți să eviți soluționarea unei dispute evitând metoda tradițională, prin instante judecătorești, și unde se află România vis-à-vis de practica arbitrajului? Sunt întrebări la care vor răspunde specialiști de top în domeniu, în cadrul ultimului seminar organizat de către Asociația Română de Dreptul Construcțiilor în acest an – ”Noi perspective în arbitraj” – o dezbatere liberă pe marginea ultimilor noutăți privind arbitrajul în cazul contractelor în domeniul construcțiilor.

În cadrul unei dezbateri interactive, Crenguța LEAUA, Vice-Președinte Curtea Internațională de Arbitraj ICC Paris, și Bazil OGLINDĂ, Vice-Președinte Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, vor oferi o perspectivă unică asupra practicilor celor două curți.

Seminarul se va desfășura în data de 9 decembrie, începând cu orele 17:00, la Camera de Comerț și Industrie a României, Sala Ninel Chiriacescu, din Bdul Octavian Goga, nr. 2, Bucuresti.

Înscrierea se face prin transmiterea unui email de confirmare la office@rscl.ro. Nu se percepe nici o taxă de participare.

0 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>